Prezentarea activității Asociației Támaszpont

Mai jos puteți citi prezentarea activității Asociației Támaszpont, discurs care a fost ținut la serbarea anuală din Odorheiu Secuiesc, la data de 14 februarie 2020.
Cu câțiva ani în urmă am citit o idee, că rămânem doar cu ceea ce împărțim și cu alții. Recunosc că o perioadă lungă de timp nu am înțeles ce vor să zică prin asta, nu mi s-a părut deloc logic. Ce fel de afirmație contradictorie este aceasta? Cu trecerea timpului am înțeles ideea, în calitate de lider al unei asociații mi-am dat seama că ceea ce dăruiesc semenilor mei pentru a le face viața mai bogată, îmi îmbogățește și mie viața. Această experiență rămâne cu mine pentru totdeauna. Toate celelalte vor dispărea mai devreme sau mai târziu.
Asociația ”Támaszpont” (în traducere: Punctul de sprijin) a fost înregistrată în noiembrie 2017 ca o organizație nonprofit, care își desfășoară activitățile de caritate în cadrul grupului de firme Melinda-Impex. Veniturile sale provin pe de o parte din 20% din impozitul pe profit ale firmelor MelindaImpex Instal și Melinda-Impex Steel, adică procentul maxim permis de legislația actuală companiilor pentru sprijinirea organizațiilor nonprofit.
Pe lângă această sursă principală de venit o sumă semnificativă intră și din donațiile reprezentând cei 2% din impozitul pe venit al persoanelor fizice. Acest procent de 2% a fost majorat anul acesta prin lege peste tot la 3,5%, așa că sperăm că anul acesta se va dubla suma primită pe această cale. În plus, ocazional, persoane fizice sau juridice ne mai transferă anumite sume. Activitatea principală a Asociației este de a ajuta și de a sprijini persoanele și familiile nevoiașe cărora din cauza bolilor, a unor evenimente nefericite sau tragice le este foarte dificil sau chiar imposibil să se întrețină. În cazuri excepționale organul decizional al Asociației poate să se abată de la această misiune și poate susține proiecte comunitare, evenimente bisericești, educaționale, culturale sau sportive.
De la înființarea asociației noastre, în contul acesteia au intrat în total aproape o jumătate de milion de lei, mai precis 466.328 de lei. Melinda Instal a fost cel mai mare contribuitor la această finanțare, contribuind cu peste 212.000 de lei la activitatea noastră. Urmează sumele intrate din impozitul pe venit în valoare de aproximativ 160.000 de lei. Banii primiți de la alte firme sunt de peste 70.000 de lei, în timp ce Melinda Steel ne-a sprijinit cu puțin peste 13.000. Din alte surse de venit Asociația a primit mai mult de 10.000 de lei.
În ceea ce privește cheltuielile, am atins suma de 430.524 de lei. Cea mai mare parte, aproximativ jumătate din sumă a fost cheltuită pentru vindecare și tratament medical, cuantificând peste 206.000 de lei. Ceea ce privește a doua zonă ca importanță, adică activitățile caritabile, s-au cheltuit aproape 82.000 de lei. Sume importante au fost plătite pentru programele de studii, educație precum și proiecte bisericești, pentru primele puțin peste 65.000 de lei, iar pentru cele din urmă aproape 55.000 de lei. Am donat 12.000 de lei pentru creșterea copiilor, 1.500 de lei pentru activități sportive, în timp ce celelalte cheltuieli ale noastre se apropie de 9.000 de lei.
În plus, suma pe care Melinda Instal a cheltuit-o în mod direct (adică nu prin intermediul Asociației) în anul 2019 este de 70.720 de lei. O parte am folosit-o pentru burse private, cu cealaltă parte am contribuit la realizarea de evenimente sportive, programe educaționale și culturale.
Toate acestea sunt realizări importante care transcend bucuria personală a unora dintre noi și cred că nu trebuie să le ascundem.
Se spune că bucuria împărtășită este o bucurie dublă, motiv pentru care o împărtășesc cu voi, dar este foarte important să știți că a fost posibil doar prin munca voastră / a noastră comună.
Toți cei care suntem angajați la această companie putem prin munca noastră conștiincioasă zilnică, să contribuim puțin pentru a ajuta pacienții să obțină în sfârșit un tratament care să le salveze viața, să umble din nou persoanele cu dizabilități, cei vârstnici să-și dezvolte comunitățile și prin programe bine organizate să-și recapete rostul în viață, părinții să poată oferi condiții de viață decente copiilor adoptați, copiii care sunt crescuți în condiții de viață mai dificile să își poată îndeplini visele de a studia la o universitate din țară, copiii prematuri să poată beneficia de incubatoare moderne în spitale, deci într-un uvânt să răsară din nou speranța pentru cei fără speranță.
În acest sens citez cu credință și cu o convingere fermă sloganul nostru citat des în companie: doar împreună putem realiza lucruri extraordinare.
Este important de subliniat faptul că suma de bani pe care compania o cheltuie în fiecare an pentru acțiuni de caritate nu este proprietatea acționarilor, ci reprezintă cei 20% din impozitul datorat statului din profitul anual al companiei. Iar acest profit o realizăm împreună, fiecare contribuind la realizarea acestuia într-o măsură mai mare sau mai mică.
Dacă unii dintre voi vă confruntați câteodată cu sentimentul apăsător că activitățile voastre zilnice nu au nici un sens, nu sunteți conștienți de valoarea adăugată a muncii voastre, aș dori să vă șoptesc în ureche ca să vă răsune în minte: Dragi colegi! Cu munca voastră de o lună, puneți și voi o felie de pâine nu numai pe masa propriei familii, ci și pe a unor familii nevoiașe.
Nu este un secret, dar aș dori să subliniez că nu suntem atotputernici, lăsăm acest privilegiu bunului Dumnezeu. Din păcate în ciuda celor mai bune intenții nu am reușit să-i ajutăm pe toți cei care au avut nevoie de ajutorul nostru și nu am reușit să îi salvăm pe toți cei pe care i-am ajutat.
Cu toate acestea cred că efortul nostru comun nu este în zadar, că are sens și valoare tot ceea ce facem, deoarece nu există nici un gest de iubire care să fie irosit sau inutil. Nu putem face tot binele de care are nevoie lumea, dar lumea are nevoie de tot binele pe care îl putem face.
Așa că acum vă rog dacă aplaudați la final să nu fie pentru cuvintele mele! Să fie pentru realizările noastre comune, pentru jertfa noastră colectivă, pentru noi toți, pentru că mâinile care sprijină pot face minuni. Contăm pe voi și în viitor!
Gagyi Katinka Manager proiect