O nouă aventură de specialitate în Polonia

Csáka István (manager produs):
În perioada 4-6 aprilie a avut loc vizita de fabrică la partenerul nostru polonez, Defro producător al cazanelor pe combustibil solid. Încă de la bun început organizatorii şi-au asigurat buna dispoziția printr-o primire călduroasă la aeroport.
Câteva date despre companie: a fost înființat în anii 70 si până în prezent este o întreprindere familiară care se află deja la a treia generație. Este ce mai mare fabrică de cazane din Polonia iar una dintre cele mai mari din Europa. Zilnic consumă 80 de tone de tablă de oțel specific pentru producerea cazanelor, producția atinge volumul de 45,000 cazane anual.


Programele efective s-au desfășurat într-o zi. Dimineața am ajuns la fabrica cu autocar. Am fost primiți de gazde în magazinul de prezentare. De aici a urmat o vizită temeinică a fabrici. După ce ni s-a asigurat casca de protecție obligatorie, am primit și un dispozitiv prin care s-a realizat traducerea. Acesta a asigurat ca pe durata vizitei toată lumea să aude informațiile spuse în egal măsură. Fabrica și procesele de producție într-adevăr sunt impresionante. Mie personal mi-a plăcut cel mai mult etichetele de producție, pe aceasta este trecut numele fiecărei persoane care lucrează la un cazan anume. Astfel când există reclamații privind calitatea se poate verifica cu ușurință unde s-a omis greșeală. Asta este drept dovadă câtă atenție acordă firma Defro pentru calitate.


După o scurtă pauza a urmat partea teoretică a programului și anume ni s-a povestit despre istoricul firmei, despre standardele riguroase de mediu pe care le respectă cazanele Defro, gama de produse foarte variată, respectiv avantajele cazanelor Defro față de alții. La acest capitol am notat randamentul ridicat a cazanelor, calitatea componentelor (grosime tablă, controlere Tech, reductoare cu origine Germană 0 defect până în prezent, etc.. )
Ultima parte se constituia din partea practică, reprezentanții firmei Tech au făcut o prezentare foarte interactivă a controlerului APC adaptive, cu modul wifi încorporat, ecran color, și cu funcție touch. Funcțiile într-adevăr sunt respectabile. După această prezentare evident au urmat multe întrebări din partea instalatorilor parteneri respectiv din partea echipei Melinda. S-au acordat diplomele de participare, după care a urmat o activitate timp liber. Am vizitat o peșteră care poartă denumirea Peștera Raiului adevărat spectaculoasă. Spre seara gazdele și-au dat dovada încă odată de ospitalitatea inedită, au pregătit un grill cu mâncăruri tradiționale. Evident nu era lipsă nici de Wyborowa faimosul vodcă poloneză.
Doresc să profit de ocazie de a mulțumi pentru posibilitatea de participare la acest eveniment special. Sunt sigur că în viitor nivelul de colaborare între cele 2 firme va fi si mai strânsă.
Kovács István Róbert (lucrător comercial, TM):
Cu ocazia acestei deplasări în Polonia la fabrica Defro, pot spune că a fost foarte benefică, mai ales din punct de vedere profesional pentru că mi-am îmbogățit bagajul de cunoștințe. Am văzut gama foarte mare de produse, producerea lor, de la coala de tablă până la produsul finit care iasă pe poarta fabricii, am fost plăcut impresionat de ce am văzut acolo. Pot spune că mă bucur foarte mult că am putut lua parte la aceasta deplasare. În ceea ce privește vânzările, sper că se vor vinde din ce în ce mai multe produse fabricate de DEFRO. Programul a fost destul de încărcat, obositor dar sper că în viitor se vor mai face astfel de deplasări .
Vasile Ștefan Cătălin (reprezentant comercial, DJ):
M-am simțit onorat să mă aflu printre participanții la aceasta vizită, si consider că a fost una de bun augur. Ținând cont că acum ceva timp reprezentanții Defro au fost la Craiova și ne-au prezentat în detaliu produsele, iar acum am putut să vizităm și linia de producție, nu a făcut decât să îmi îmbogățească bagajul de cunoștințe.
Am încredere ca vânzările din această gamă vor fi în creștere anul acesta. Pot spune că am început anul "cu dreptul", având deja câteva comenzi onorate. Un plus al acestei vizite îl reprezintă și participarea unuia dintre clienții mei, care promovează aceste produse in mod constant.
Am rămas cu o impresie frumoasă despre ospitalitatea reprezentanților Defro, deoarece au fost foarte atenți cu noi. Programul în sine, a fost unul încărcat, în ceea ce privește volumul mare de informații într-un timp relativ scurt. Pe viitor aș propune, dacă se poate, ca vizitele să fie mai lungi, astfel să petrecem mai mult timp în fabrică, și mai puțin pe drum.